te fereşti de privirea copilului tău
ce-a mai rămas e puţin
poţi aduna în palme urmele
e foarte puţin îţi spui şi ţi-e ruşine să plîngi
pentru că ştiai ai văzut cu ochii tăi
ai simţit tu însuţi asfaltul topindu-se sub tălpi
tu singur alergai cu 180 la oră în bolidul
cu motor supra-alimentat
oamenii se grăbesc pentru a sta mai repede
şi la universitate un om a stat
pentru totdeauna apoi alţii
nu la universitate
aiurea în tramvaie sau pe trotuare sau
60 de grade la umbră?
şi în evul mediu a fost căldură o vreme
şi te minţi zîmbind larg
în dreptul aparatului de aer condiţionat
tornade? se moare peste ocean?
se moare două străzi mai încolo?
nu mă priveşte spuneai iar acum
odată cu pămîntul bunicilor
crapă şi palmele tale
şi fruntea îţi crapă şi visele
te fereşti de privirea copilului tău
i-ai cere iertare că l-ai făcut
toate bucuriile lui
sînt o pată de transpiraţie
pe un cearşaf mototolit
iar tu ai renunţat la bolid
de-abia la moartea televizată
a ultimului urs polar
//
