evenimentul va avea loc în clubul ţăranului (în cadrul muzeului ţăranului – de la victoriei: str. kiseleff nr.3, intrarea Monetăriei). gazda şi moderatorul întâlnirilor săptămânale va fi sorin despoT (băiat bun de felul lui), care, de data aceasta, îi va avea ca invitaţi pe: Ilieş Gorzo, Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa, Andrei Ruse şi Andrei Roşca.

dezbaterea serii se va axa pe întrebarea: ce înseamnă un blog de cultură? (pornind de la discuţii despre site-urile şi blogurile active de la noi, idei de marketing şi ce anume înseamnă succes în domeniul cultural online). l-am chemat pe Andrei Roşca (de la bookblog) să ne lămurească sau să ne bage şi mai în ceaţă.

vom avea parte de lecturi (în duet) ale lui Ilieş Gorzo şi Claudiu Komartin, doi poli opuşi care numai prin nume anunţă că vor face show. de asemenea, proiecţii video şi discuţii despre drumul multimedia în literatură, cu Răzvan Ţupa şi Andrei Ruse, dar şi proiecţii cu videopoeme din străinătate.

dat fiind că băieţii de la humanzone sînt în bucureşti, sînt, bineînţeles, invitaţi să completeze seara… dacă binevoiesc să ne onoreze cu prezenţa.

fragment din articolul lui emil moise cu privire la discriminarea de gen:

Modurile în care drepturile femeilor sunt violate îmbraca aspecte diferite. Nelegiuiri precum tortura, înfometarea, terorismul, mutilarea si chiar crima, au devenit cotidiene pentru un mare numar de fiinte umane doar pentru ca sunt femei. Aceste abuzuri pot fi identificate în fiecare tara si constituie un refuz, uneori fatal, al drepturilor femeilor. Traversand diferentele de rasa, clasa, varsta sau apartenenta la o nationalitate, violarile drepturilor femeilor pot fi întalnite în familii, la locul de munca, în toate sferele publice, în practicile cutumiare, în campusurile de refugiati sau de prizonieri.

Înainte de a intra în tema pe care intentionez sa o abordez, consider ca este necesar sa fac o expunere sumara a limitelor la care poate fi împinsa discriminarea împotriva femeilor. Cea mai raspandita forma de refuz al drepturilor femeilor este violenta împotriva femeilor, în toate manifestarile ei, de la lovire, incest (în masura în care cele mai frecvente victime ale incestului sunt copiii de sex feminin), viol si rapire, la uciderea pentru zestre, sclavia sexuala sau mutilarea genitala.

[...]

Anual mor 585,000 de femei – una în fiecare minut – din cauze legate de nastere; cel putin 75 milioane de nasteri în fiecare an (dintr-un total de 175 milioane) sunt nedorite si au ca rezultat 45 milioane de avorturi; 120 milioane de femei au fost supuse mutilarii genitale si alte 2 milioane sunt expuse acestei practici în fiecare an [6] .

Avand ca principala cauza avortul ilegal [7] , în 1989, în Romania, rata mortalitatii materne a fost cea mai mare înregistrata vreodata în Europa. [8] Femei, altfel sanatoase, au murit ca urmare a hemoragiei post-abortive, sepsis, traume abdominale si otravire. În conformitate cu statisticile Institutului Medico-Legal [9] , între 1976 si 1989 au murit din cauza practicarii avorturilor ilegale 7280 femei. Se presupune ca, în realitate, acest numar este mult mai mare întrucat, subiectul de referinta al acestor statistici fiind decesele materne, pentru a “rotunji prin diminuare” statisticile, femeile gravide care nu aveau copii nu erau incluse în numaratoarea statistica a acestei categorii de decese, ca si tinerele care ramasesera gravide fara a fi casatorite.

Acestea sunt doar cateva dintre statisticile estimative prin care ne sunt prezentate efectele violarii dreptului la sanatate reproductiva si sexuala. În ciuda acestor statistici, de obicei, drepturile femeilor nu sunt recunoscute ca drepturi ale omului, ceea ce are consecinte grave asupra modului în care societatea priveste si trateaza chestiunile fundamentale legate de vietile femeilor.

Am ales ca exemplu un caz extrem de practici discriminatorii împotriva femeilor, mutilarea genitala, mecanismul acestui tip de discriminare fiind acelasi în toate celelalte cazuri. Mutilarea genitala a femeilor este cunoscuta în comunitatile în care este practicata [10] sub denumirea de “circumcizie femninina”. Punctul general de vedere al justificarii acestor practici este ca femeile nu au dreptul de a se bucura de placerile sexuale, drept care le este recunoscut doar barbatilor. Semra Asefa [11] prezinta trei tipuri de circumcizie femninina, preluate din literatura medicala de specialitate, si echivalentele lor pentru barbati:

1. Circumcizia Sunna, cea mai usoara forma, consta în îndepartarea preputului si a extremitatii clitorisului; în limba araba, “sunna” înseamna traditie. Echivalentul acestei proceduri pentru barbati ar fi taierea capului penisului.

2. Excizia, sau Clitoridectomia, înseamna înlaturarea în întregime a clitorisului ca si a tesuturilor adiacente ale labiilor mici. Pentru barbati, aceasta ar echivala cu amputarea întregului penis.

3. Infibulatia, sau Circumcizia Faraonica, cea mai drastica forma de mutilare genitala, este realizata prin îndepartarea clitorisului, a labiilor minore si, diferit de la un grup etnic la altul, îndepartarea unor parti de carne de pe ambele labii (mari) sau crestarea labiilor mari printr-o serie de mici taieturi pentru a produce o rana deschisa [12] . Daca s-ar practica si în cazul barbatilor, infibulatia ar consta în înlaturarea penisului, a radacinilor tesuturilor sale musculare si a unei parti din pielea scrotala.

În cele mai multe cazuri de mutilare genitala infectiile, de obicei fatale, sunt inevitabile din cauza conditiilor igienice necorespunzatoare în care sunt facute operatiile. Instrumentele (foarfece, cutite, lame, pietre, cioburi de sticla) sunt spalate în ulei sau apa iar pentru oprirea sangelui sunt folosite excremente de animale, pamant sau cenusa.

întregul articol îl găsiţi la adresa http://www.jsri.ro/old/html%20version/index/no_6/emilmoise-articol.htm

am încercat iniţial să scriu eu însumi pe tema asta. apoi am dat peste articolul ăsta. îţi recomand să îl citeşti pe tot. e foarte interesantă şi prezentarea practicilor discriminatorii ale religiei ortodoxe (şi nu numai).

dacă ai citit, lasă un semn aici! vreau să văd ce ai de spus…

btw, titlul este împrumutat de la C.T. Popescu.

Sorin DespoT

ce-a mai rămas e puţin
poţi aduna în palme urmele
e foarte puţin îţi spui şi ţi-e ruşine să plîngi
pentru că ştiai ai văzut cu ochii tăi
ai simţit tu însuţi asfaltul topindu-se sub tălpi
tu singur alergai cu 180 la oră în bolidul
cu motor supra-alimentat
oamenii se grăbesc pentru a sta mai repede
şi la universitate un om a stat
pentru totdeauna apoi alţii
nu la universitate
aiurea în tramvaie sau pe trotuare sau
60 de grade la umbră?
şi în evul mediu a fost căldură o vreme
şi te minţi zîmbind larg
în dreptul aparatului de aer condiţionat
tornade? se moare peste ocean?
se moare două străzi mai încolo?
nu mă priveşte spuneai iar acum
odată cu pămîntul bunicilor
crapă şi palmele tale
şi fruntea îţi crapă şi visele
te fereşti de privirea copilului tău
i-ai cere iertare că l-ai făcut
toate bucuriile lui
sînt o pată de transpiraţie
pe un cearşaf mototolit
iar tu ai renunţat la bolid
de-abia la moartea televizată
a ultimului urs polar

//

dacă m. gălăţanu, în postfaţa volumului, simţea parcă nevoia să argumenteze, dovedească faptul că ceea ce scrie andrei ruse este întradevăr poezie, ei bine, eu încep prin a spune că nu există niciun dubiu în privinţa acestui fapt. poetul andrei ruse scrie poezie. (să vezi pumni în cap ce-mi iau… )

fundalul arată cam aşa: bucureşti. mai exact, cartierul colentina. proximitatea jegului şi a ilicitului. huruitul tramvaielor. manelele. refugiul. 

găsim în volumul lui ruse o serie de locuri şi trăiri comune la care nu poţi să nu rezonezi. eşti obligat. găsim un mix incredibil de elemente, pe de o parte, de o duritate aproape îngropată într-un program al ratării şi, pe de alta, elemente de o sensibilitate (pseudo-) salvatoare. ne găsim plîngînd beţi în club a, căutînd printre toate “grasele” privirea cuiva. dar nu a oricui. ne găsim la obor tîrşîindu-ne pantofii sport pe trotoar, imaginînd secvenţe de film sau de viaţă cu o persoană pe care o vedem întîia oară. 

fireşte că andrei ruse şantajează sentimental cititorul. bineînţeles că ştie de unde poate “ciupi” admiraţie. (şi ce dacă?)

(nu prea aş vrea să citez din volum. mi se pare aiurea. nu ştiu de ce. dar probabil că voi fi nevoit. )

omul andrei ruse a creat atîtea valuri încît e de prisos orice tentativă a mea de a-i descrie, chiar şi în linii mari, personalitatea. am zis astăzi, mai în glumă, mai în serios, că, dacă ianuş s-ar fi născut cu 10 ani mai tîrziu, nu mai avea loc de andrei ruse.

acum, revenind la volum, trebuie să recunosc că am cîteva „obiecţii”, una dintre ele fiind titlul. ştiu că iniţial era blow job. foarte multă lume ştie asta. mi se pare aiurea că vulcanicul, neiertătorul, intolerantul andrei ruse a făcut un compromis atît de odios precum acesta, forţat fiind de tzone sau de gălăţanu sau whatever (pentru că asta s-a înţeles şi asta e imaginea, gustul lăsate în urmă). evident că am înţeles de ce a fost de fapt nevoie de schimbarea de titlu (nu comentez). dar alternativa trebuia să fie un titlu în română şi sub nicio formă un compromis atît de evident. asta e una dintre obiecţii. cea de-a doua ar fi legată de o parte din titlurile textelor. în engleză. sigur că unele se justifică dar sînt efectiv prea multe, ilustrînd o „direcţie îngrijorătoare” (asta e pt monsieur cosmin dragomir) în literatura contemporană. prea multă „romgleză” s-ar putea să strice.

cam atît cu obiecţiile. legat de punctele forte, şi de entuziasmul meu referitor la acest volum… well… hai totuşi să vedem nişte versuri:

- avem „reacţiune”:

…dă-o-n mă-sa de privatizare
dă-o-n mă-sa mea de globalizare
nu e niciun tab pe stradă în seara asta
niciun tanc nu se plimbă prin junglă
nimeni n-a aparat nimic…

… moartea nu va veni să-ţi spună
că te înţelege…

- avem ironie sumbră (dar subtilă):

…am o cutie mare acasă
plină de scrisori lumânărele
flori şi tot felul de papiţoaie
pe care m-au rugat să ţi le las la cimitir

le privesc şi râd
pentru că habar nu ai
câţi oameni încă se gândesc la noi
şi sunt mai buni.

- avem un senzorial cutremurător, avem alteritate şi metafizică:

singurătatea e o stare de descompunere
părul devine altcineva
nasul altcineva ochii
mâna dreaptă mâna stângă

devii o formă de bucăţi
fără nume
fără un sens conturat pe post de superglue

impresia e întotdeauna că într-un moment
vei crăpa brusc în toate miimile-astea străine
o explozie scurtă
inevitabilă…

- avem moarte :

…l-am tras în groapă ca pe-un obiect vechi
la care ai ţinut odată şi când îl arunci în coş
ai totuşi grijă să nu se spargă
sau să se zgârie pe undeva…

- avem „feminitate potenţială”:

mi-ar plăcea…

… o femeie
care atunci când se dezbracă
să-şi arunce lenjeria
ca şi cum
ar ordona începerea unui război.

şi nu numai…

avem di tăti…

cel mai bun volum de poezie pe care l-am citit pe anul acesta. pur şi simplu.

Search Engine Terms

These are terms people used to find my blog.

Today

alexis bledel 3

background 2

end of the internet 2

liniste 1

un film ca să dau o labă 1

o femeie dezbrăcată 1

discriminarea copiilor rromi 1

wtf?

later edit:

dacă un singur om a făcut toate căutările alea:

am vrut să văd dacă s-au fabricat tehnici. dacă nu cumva există un manual al discriminatorului de copii rromi. n-am găsit. cu alexis bledel îngropată undeva în fundalul memoriei, capătul internetului nu mai pare atît şi atît de îndepărtat. linişte vă rog. caut un film ca să dau o labă. nu e nimic ruşinos în asta. femeile dezbrăcate se iau de mînă în faţa mea, ca în faţa unui pluton de execuţie. şi execut.

am „clicuit” pe blogul gramoşilor linkul spre Romani CRISS – Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii. iată ce am extras de acolo:

1. Obiectivele organizatiei

• protectia drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului
• accesul romilor la drepturi civile, economice, sociale si culturale
• prevenirea discriminarii si a tensiunilor dintre populatia majoritara si comunitatile de romi
• ameliorarea conditiilor de viata a romilor
• dezvoltarea locala a comunitatilor de romi
• promovarea de politici publice care sa genereze procesul de incluziune a romilor in societate
• construirea unui dialog si parteneriat intre institutii publice (centrale, locale), mass media si minoritatea romilor
• intarirea capacitatii locale a minoritatii romilor
• cooperare internationala privind consolidarea dialogului dintre institutii internationale si minoritatea romilor in context european.

————————————————————————————————————————–

sincer, mi se pare lăudabil ce fac oamenii ăştia. de fapt, ce vor să facă oamenii ăştia. însă am motive să cred că metodele lor sînt perfect idioate pe alocuri. şi am să vorbesc numai despre o problemă, care îmi stă pe creier de ceva vreme dar nu apucai să o împărtăşesc deloc pînă acum (lucru care, în cazul acesta, probabil că a determinat în interiorul meu un soi de “build-up” de energie pulsională şi frustrare). problema este că organizaţia aceasta, ca şi multe altele, promovează, intenţionat sau nu, ideea de “affirmative action” – sau măsuri afirmative sau discriminare pozitivă.

conceptul e simplu. pe scurt şi în cuvinte simple, discriminarea pozitivă este discriminare înainte de toate. şi asta se traduce în tratamentul diferenţiat aplicat unei persoane în virtutea apartenenţei, reale sau presupuse, a acesteia la un anumit grup social. discriminare pozitiva avem, în mod normal, atunci cînd tratamentul diferenţiat rezultă în beneficii de partea discriminatului.

ok. cum adică această organizaţie promovează discriminarea pozitivă? foarte simplu: prin susţinerea obţinerii de beneficii speciale pentru rromi (speciale în sensul în care de ele nu au parte nici “majoritatea” şi nici alte minorităţi). aceste beneficii există deja. au fost obţinute în mare parte şi se vor a fi “suplimentate”. exemplul cel mai concludent: tinerii rromi beneficiază de un număr de locuri speciale la facultăţile de stat, finanţate de la buget. există însă un număr de strategii guvernamentale şi proiecte legislative care doresc extinderea acestora precum şi adoptarea altor măsuri de discriminare pozitivă – cum ar fi introducerea de posturi rezervate rromilor în structurile executive ale administraţiei locale şi centrale, conform principiului proporţionalităţii – sau înfiinţarea, în aceeaşi ordine de idei, a unor organisme ca oficiul naţional pentru rromi – mandatat să deruleze programe sociale, finanţate din bugetul de stat, pentru comunitatea rromă – şi a unei comisii inter-ministeriale pentru rromi – care să apere interesele acestei comunităţi la nivelul guvernului.

nu vreau să plonjez prea puternic în subiect pentru că s-ar putea să ridic cîteva sprîncene şi, doamne fereşte, să fiu eu însumi acuzat de rasism sau discriminare. dar nu mă pot abţine să nu ridic cîteva întrebări.

nu degeaba am prezentat obiectivele organizaţiei romani criss mai devreme. încă de la primul bullet vedem discrepanţa între valorile şi metodele propuse de organizaţie. cum e posibil ca o organizaţie să fie într-atît de naivă încît să îşi imagineze că prevenirea discriminarii si a tensiunilor dintre populatia majoritara si comunitatile de romi este un scop tangibil atîta timp cît studentul/elevul “ne-rrom” cu nota 8 la examenul de admitere (în facultate şi, mai nou, în liceu) nu intră la facultate iar tînărul rrom intră cu puţin peste 5, în unele cazuri?

mie îmi pare, sincer, că o politică publică bazată pe discriminare pozitivă nu va face altceva decît să mărească “prăpastia” (admiţînd că există una) dintre majoritate şi comunităţile de rromi. nu poţi să creezi egalitate, facilitînd tratamentul diferenţiat. e o prostie! şi sincer, în cazul admiterii la facultate mi se pare chiar jignitor pentru rromi să propui locuri separate. admiţi astfel inferioritatea intelectuală a acestora, sugerînd că nu sînt capabili să susţină un examen alături de ceilalţi. ceea ce e o altă tîmpenie colosală. plus că se creează tensiuni, aşa cum am încercat să ilustrez în exemplul de mai devreme.

aş putea continua dar cred că am zis, în mare, destul cît să ridic problema şi sper că nu voi deranja pe nimeni cu comentariile mele. poate, dacă mai am timp, mîine completez postul cu mai multe informaţii. însă nu ştiu ce nevoie mai este de asta. nu sînt primul care tratează subiectul şi nici ultimul.

în final, vreau să îmi exprim convingerea că, pe viitor, organizaţii ca romani criss vor găsi soluţii şi vor propune politici publice, ce nu vor avea ca idee centrală discriminarea pozitivă (şi nici de vreun alt tip, fireşte).

le-aş sugera gramoşilor să îşi regîndească poziţia faţă de organizaţii de acest tip. cred că şi ei îşi doresc ca al lor copil să crească într-o românie (şi o europă) dezbrăcată de discriminare, fie ea şi pozitivă, indirectă sau nu mai ştiu cum.

Sorin DespoT