dacă m. gălăţanu, în postfaţa volumului, simţea parcă nevoia să argumenteze, dovedească faptul că ceea ce scrie andrei ruse este întradevăr poezie, ei bine, eu încep prin a spune că nu există niciun dubiu în privinţa acestui fapt. poetul andrei ruse scrie poezie. (să vezi pumni în cap ce-mi iau… )

fundalul arată cam aşa: bucureşti. mai exact, cartierul colentina. proximitatea jegului şi a ilicitului. huruitul tramvaielor. manelele. refugiul. 

găsim în volumul lui ruse o serie de locuri şi trăiri comune la care nu poţi să nu rezonezi. eşti obligat. găsim un mix incredibil de elemente, pe de o parte, de o duritate aproape îngropată într-un program al ratării şi, pe de alta, elemente de o sensibilitate (pseudo-) salvatoare. ne găsim plîngînd beţi în club a, căutînd printre toate “grasele” privirea cuiva. dar nu a oricui. ne găsim la obor tîrşîindu-ne pantofii sport pe trotoar, imaginînd secvenţe de film sau de viaţă cu o persoană pe care o vedem întîia oară. 

fireşte că andrei ruse şantajează sentimental cititorul. bineînţeles că ştie de unde poate “ciupi” admiraţie. (şi ce dacă?)

(nu prea aş vrea să citez din volum. mi se pare aiurea. nu ştiu de ce. dar probabil că voi fi nevoit. )

omul andrei ruse a creat atîtea valuri încît e de prisos orice tentativă a mea de a-i descrie, chiar şi în linii mari, personalitatea. am zis astăzi, mai în glumă, mai în serios, că, dacă ianuş s-ar fi născut cu 10 ani mai tîrziu, nu mai avea loc de andrei ruse.

acum, revenind la volum, trebuie să recunosc că am cîteva „obiecţii”, una dintre ele fiind titlul. ştiu că iniţial era blow job. foarte multă lume ştie asta. mi se pare aiurea că vulcanicul, neiertătorul, intolerantul andrei ruse a făcut un compromis atît de odios precum acesta, forţat fiind de tzone sau de gălăţanu sau whatever (pentru că asta s-a înţeles şi asta e imaginea, gustul lăsate în urmă). evident că am înţeles de ce a fost de fapt nevoie de schimbarea de titlu (nu comentez). dar alternativa trebuia să fie un titlu în română şi sub nicio formă un compromis atît de evident. asta e una dintre obiecţii. cea de-a doua ar fi legată de o parte din titlurile textelor. în engleză. sigur că unele se justifică dar sînt efectiv prea multe, ilustrînd o „direcţie îngrijorătoare” (asta e pt monsieur cosmin dragomir) în literatura contemporană. prea multă „romgleză” s-ar putea să strice.

cam atît cu obiecţiile. legat de punctele forte, şi de entuziasmul meu referitor la acest volum… well… hai totuşi să vedem nişte versuri:

- avem „reacţiune”:

…dă-o-n mă-sa de privatizare
dă-o-n mă-sa mea de globalizare
nu e niciun tab pe stradă în seara asta
niciun tanc nu se plimbă prin junglă
nimeni n-a aparat nimic…

… moartea nu va veni să-ţi spună
că te înţelege…

- avem ironie sumbră (dar subtilă):

…am o cutie mare acasă
plină de scrisori lumânărele
flori şi tot felul de papiţoaie
pe care m-au rugat să ţi le las la cimitir

le privesc şi râd
pentru că habar nu ai
câţi oameni încă se gândesc la noi
şi sunt mai buni.

- avem un senzorial cutremurător, avem alteritate şi metafizică:

singurătatea e o stare de descompunere
părul devine altcineva
nasul altcineva ochii
mâna dreaptă mâna stângă

devii o formă de bucăţi
fără nume
fără un sens conturat pe post de superglue

impresia e întotdeauna că într-un moment
vei crăpa brusc în toate miimile-astea străine
o explozie scurtă
inevitabilă…

- avem moarte :

…l-am tras în groapă ca pe-un obiect vechi
la care ai ţinut odată şi când îl arunci în coş
ai totuşi grijă să nu se spargă
sau să se zgârie pe undeva…

- avem „feminitate potenţială”:

mi-ar plăcea…

… o femeie
care atunci când se dezbracă
să-şi arunce lenjeria
ca şi cum
ar ordona începerea unui război.

şi nu numai…

avem di tăti…

cel mai bun volum de poezie pe care l-am citit pe anul acesta. pur şi simplu.